Medical School is Ghetto
Conform Urban Dictionary:
GHETTO: When someone is to be described as "ghetto" - it is used to describe that persons STATE OF MIND. "Ghetto" can be both a noun and an adjective. Normally, this results from the poor living and upbringing conditions. "Ghetto" is a derogatory term used towards individuals who lack the standards of manners and ethics.
Ieri seara se făcea că nu aveam nici somn și nici energia necesară pentru orice fel de activitate intelectuală. Prin magia algoritmului de pe iutub, observ în recomandări o podcasto-întâmplare cu nimeni alta decât grațioasa și prețioasa cetățeană Bette Davis sau, cum e cunoscută pe ale noastre plaiuri mioritice, Maurice Munteanu. Aproximativ Discuții este conceptul lui Gojira, actual podcaster de referință, fost DJ când se putea, cândva demult și el student la medicină și niciodată anatomo-patolog. Nu că vă recomand, vă oblig să vedeți podcast-ul integral (link aici) și, mai degrabă, să auziți ce s-a cuvântat. O să vă pătrundă, o să vă miște, o să vă zgudure. E bine și dacă nu reușește decât să vă enerveze, cert este că nu veți rămâne indiferenți.
Continuând dialogul deja instaurat pe tema dascălilor de școală nouă și a unor mai puțin imperioase insuficiențe sistemice ale educației de la noi, Maurice ajunge la întrebările:"Ce ar trebui să facă un profesor? Ce ar trebui să facă un îndrumător?". Mai apoi, tot el aduce în discuție scandalul infam al Duamnei Doctor M.A. și vă cer să urmăriți de aici (1:46:42), ca să aibă mai mult sens ceea ce urmează să scriu. Vă va face plăcere cu siguranță și cred că veți fi și de acord.
Ce mi-a plăcut la maximum din această bucată a podcast-ului este alegoria următoare pe care, în mod satiric, respinsul la UNATC o face (1:54:36): "E ca și cum eu sunt o mare actriță, ca și cum, eu acum sunt o Bette Davis și știu că mă așteaptă Covent Gardenu' sau orice, într-o seară. Știu că oamenii ăia au plătit bilet, știu că le aparțin, că îmi aparțin într-o egală măsură, că sunt acolo pentru mine. Și eu ies pe scenă și nu numai că nu îmi fac treaba, ies pe scenă și încep să arunc cu venin. Ies pe scenă și îi las pe toți să îmi preia frustrările, le dau frustrările, le proiectez și apoi îi condamn pentru frustrările mele și după aia mă aștept să ce? Să ce?". Splendida alegorie descrie, la perfecție, cu mare necaz, starea exasperantă, cronică, a psihicului majorității cadrelor medicale și/sau didactice din, cel puțin, marile universități de medicină și lasă de înțeles că există un efect sumbru asupra celor supuși la un asemenea spectacol.
Scriam în titlu: "Medical school is ghetto" și imediat la început dădeam definiția cuvântului ghetto cea mai apropiată de însemnătatea lui autentică (ideea este preluată de la o vloggeriță americană, Seun, check her out here if interested). Ce mă neliniștește poate cel mai aprins este faptul că acest ghetto-state-of-mind al îndrumătorilor noștri, această decadență socio-emoționalo-spirituală creează, în formarea atitudinilor viitoarelor generații, matrița tragică a anti-compasiunii, anti-empatiei, anti-prezenței și a incompetenței, toate mascate de un profesionalism gri, anost, pervertit, îmbâcsit de autosuficiență.
Voiam să scriu un articol separat în care să explic pe larg cum văd acest profesionalism, pornind de la ideea simplă a vocabularului sărac, dar des repetat la cursuri și de la nenorocirea de discurs lipsit de orice logică și structură, imposibil de urmărit, arhiprezent. Găsisem și titlul potrivit, care sună așa: "Nu știm să vorbim și asta ne ocupă tot timpul". Deocamdată, mă voi limita, însă, la a da câteva exemple și la a reda minimal ce cred.
Cu toții ne-am distrat pe seama perlelor asistenților universitari, doctorilor, profesorilor și ce mai sunt ei. Problema care ar fi? Că suntem în 2021 și nu mai e amuzant. Nici să scrii/scuipi "apare" în loc de "apărea", nici să iei subiectul și să îl repeți complement în aceeași propoziție, de tipul: "X-ulescu situație se împarte în X-ulescu situație 1 și X-ulescu situație 2.", "Cutare lucru reprezintă cutare lucru tâmp și cutare lucru prost.", nici ca ceva să "facă sens" etc. Trecând de un nivel superficial, nici nu mai are sens să aduc vorba de tot soiul de atitudini și expresii atrocisime, profund nepotrivite pentru un medic sau de limbajul de lemn extrem de ineficient (pentru că da, există o diferență de necontestat între limbajul tehnic/terminologia medicală în sine și o exprimare globală lamentabilă care să le conțină). Contează că mă leg de astfel de banalități? Desigur, pentru că elitismul și prestigiul vociferate în târg nu se potrivesc cu cele de acasă. Diavolul stă în detalii. Cu alte cuvinte, impostura și mediocritatea sunt reale și demonstrabile în pregătirea acestor oameni care sunt puși în poziția de a-i învăța pe cei tineri și maleabili. Chiar dacă poate profesional, ca medici, au rezultate și își cunosc meseria și arta, nefericit de multe dintre cadrele didactice se află în punctul 0 când vine vorba de a-și împărtăși cunoașterea cu cei mai puțin norocoși, care încă își croiesc drumul și care au nevoie de toată atenția și dăruirea. Ori priceperea, atenția și dăruirea nu sunt negociabile și nici nu pot fi mimate.
De ce pare că se stă în punctul 0 și nu se sesizează vreo schimbare? Este vorba despre respectul de sine (lipsă) (1) și despre respectul pentru ceilalți (utopie) (2), despre a te cunoaște pe tine sau despre acel self-awareness (3), despre a fi sincer, asumat și critic (4), despre a-ți dori neîntrerupt să fii mai bun, mai atent la ce te înconjoară, mai sensibil la detaliu și la prezența ta "scenică" (5). Când aceste 5 elemente fundamentale ale unei cariere academice nu există, apar chinuiala de a păstra aparențele intacte și profesionalismul degenerat, preluat din zbor de la alti pierduți care nici ei nu își înțeleg statutul și condiția. Frustrarea este, deci, inevitabilă, dar nu poate fi încăpută în sine și stăvilită (vezi condiția 3, care e lipsă).
De aici, frustrarea fie rămâne crudă, fie se transformă în aroganță, în umilire, în morcov prin dorsal, într-o tonalitate ridicată a vocii, într-o manieră disprețuitoare, în condescendență. Toate acestea se transmit mai departe către studenți și sunt convinsă că le-ați simțit și voi pe propria piele. Este obscen de nenecesar acest fond instabil psihic și sufletesc la care asistăm neputincioși aproape zilnic. Aș vrea să cred și să pot afirma că este doar experiența mea scurtă și tristă, din care pot scoate din oala anormalului doar poate 1-2 oameni din zecile de lectori și asistenți pe care i-am întâlnit. Ceva mă oprește.
Cu ce vreau să vă las la final este următoarea noțiune: bucurie. Facultatea nu trebuie să fie de rahat, nici măcar un singur personaj care pică să predea nu trebuie să fie nașpa, clădirile și condițiile ar putea fi decente și noi ar trebui să ne bucuram că suntem studenți la medicină. Obiectiv, starea curentă a lucrurilor e departe de așa o realitate, iar eu nu cred în positive reinforcement sau în alte metode de coping în care te păcălești singur că ceva nu e cum știi prea bine că e.
Adăugând și contextul actual mediului deja sucit al facultății-depresie-pe-două-picioare-care-nu-se-poate-salva-nici-măcar-pe-ea, gândul de a ne bucura de orice ține de împrejurările în care ne găsim pare un țel de neatins. Nu este de neatins. Este mai degrabă un țel pe termen lung și foarte lung. Mă gândesc că și voi va trebui să îi învățați, într-un mediu academic sau nu, pe alți oameni ce știți, ce în ani de zile v-ați străduit să studiați. Faceți-o cu o bucurie sinceră. Tot timpul. Nu veți avea nicio scuză să nu o faceți. Nu va exista nicio justificare pentru răspunsuri cu jumătăți de măsură sau date cu jumătate de gură, exprimate fară noimă, de-a-ndoaselea, pseudo-empatice sau marcate de o indiferență cinică.
În consecință, e high-class să spui când nu știi, dar ghetto să te prefaci că știi ceva. Din prefacere nu se poate face, fiindcă nu există acel ceva. Medical school is ghetto for now, but it doesn't have to be that way in the future. And that's up to each and every one of us.
**** Nu știu de ce ați simți nevoia să vă pierdeți timpul cu așa ceva, dar dacă v-ar mânca vreodată să îmi scrieți, o puteți face la adresa de email: thesillymedstudent@gmail.com. Bârfele au mereu prioritate. ****
