Misterul celor 70 000 de euro sau cum UMFCD râde malefic de studenți sub masca sănătații mintale

Șmecheri cititori, vreau să vă vorbesc despre un proiect drag mie, desfășurat în Universitatea Flegmelor Online "Carol Davila" București (în trecut i se spunea de Medicină și Farmacie, dar a evoluat între timp) sau UFO-CD pentru referințe viitoare. Pe dom' proiect îl găsiți integral aici (link).

Câteva date generale ca să fim toți în temă (click pe poze acolo unde nu se vede):

Conform cursului valutar al zilei în care tastez despre mizeria asta, 341 000 de lei înseamnă exact 69 992,2 euro. Țin din inimă la impactul clickbait-istic astfel că voi aproxima numărul la 70 000 de euro. Nu îmi e clar dacă acei 9,1% din fonduri proprii sunt incluși în suma deja menționată sau dacă i se adaugă, dar nici nu contează. În organizarea proiectului au fost angajați 15 studenți (aparținând unui ordin secret, fiindcă nu ni se dezvăluie identitatea lor, cel puțin nu aici) și totul s-a desfășurat sub tutela Centrului de Consiliere Psihologică, Educațională și Profesională al UFO-CD.

Pentru că nici denumirea de Centrul de Consiliere Psihologică, Educațională și Profesională, mult prea alambicată pentru gusturile mele și nici abrevierea ca de CAP, care e CCPEP, nu sunt utile sau revelatoare pentru voi cititori, mă voi referi la acesta ca Centru' Comunal de PR Eclectic Principal. Sau CCPEP. Sau versiunile. (a se înțelege că mai sunt și alte centre de PR eclectice în UFO-CD, cu alte afiliații, însă, în final, cu același scop)

Ați zice, inocenților, cum naiv am zis și eu când am văzut, dat fiind titlul: <<Construim valori pentru viitor în Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila">> că e vorba de un proiect măreț, ambițios, util. 70 de mii de euro? Nu o fi prea puțin? Nu construim doar valorile a aproximativ 10 000 de studenți intergalactici ai UFO-CD, viitori medici selenari? Ce afacere pe cinste!

Nu. Nici vorbă de așa ceva. Proiectul e încheiat, banii s-au luat. Primul rezultat cu care se mândrește echipa secretă a proiectului și pe care îl împărtășesc cu voi este:

83? La 8 webinarii?? Sunt peste 1000 de copii doar în anul întâi. Bobocii promoției 2020-2026 au mai avut și șansa de a începe cursurile în facultatea online, iar Centru' Comunal Principal nu a reușit să țină toate acele webinarii cu nume interesante decât pentru 83 de studenți din toți anii? Că tot a costat 70 de mii de euro tot deranjul, le voi da the benefit of the doubt pentru început. Poate au alte statistici și rezultate cu care să vă uimească.

Pagina de Facebook pare ca a dus-o puțin mai bine, dar, la nivel global, nici ea.

Mai departe, nici nu știu cum să reacționez. Să mă bucur că s-au mai ținut niște webinarii în plus din dorința beneficiarilor sau să mă întristez că organizatorilor le-a părut așa o surpriză că ar fi un număr mare de elevi interesați?

Ar mai fi câteva activități care au avut loc și pe care vă îndemn să le cercetați. The road to hell is paved with good intentions pare a fi adevăratul slogan al proiectului.

Hell-ul la care ajunge proiectul este Kit-ul Studentului Inteligent Emoțional. Tot efortul, toată investiția de 70 de mii de euro pare să se concentreze în documentul de 22 de pagini cu care vă puteți delecta apăsând aici. Nu vă stresați dacă până la finalul lui nu vă simțiți mai inteligenți emoțional sau dacă nu mai simțiți nimic. Am avut bunăvoința să parcurg integral toate acele sfaturi hokey pokey de prim ajutor pentru stres, teoria demodată cu obiectivele SMART și am trecut cu vederea grafica de 2006, doar ca să dau de aceste 2 inepții:

Cititul?????? Transcrisul????1? Ca stiluri de învățare??! E un vis prost ăsta. La celelalte nici n-am mai avut puterea să mă uit. Grafica o fi ea din 2006, dar și informațiile? Cum să afirme prostia aia despre subliniat?? Știți ce rahat se mănâncă pe afară de ani de zile cu metodele eficiente de învățare? Se mânjesc rău de tot cu active recall, spaced repetition, Feynman technique, Cornell note-taking system, mind-mapping doar ca să numesc câteva.

Diferența e că extratereștrii ăia nu se mânjesc pe sume atât de mari din bani publici ca să iegzplice că există în lumea civilizată cititul și scrisul, însă Centru' Comunal nu știe mai bine de atât. Repet. 70 de mii de euro. Inspirați și expirați, cititori. Nu cedați psihic încă, nu am terminat.

Un sfat mic, dar pe bune pentru sănătatea voastră mintală : căutați pe iutub sau pe gugăl despre toate metodele de care am zis, în nefericitul caz în care nu le cunoașteti și încercați să le implementați în dulcele stil (clasic) al vostru de învățare.

Că tot vorbim de iutub, de dragul vostru, dar mai ales de al lor, Centru' de PR Eclectic și-a săpat canal în platformă și se prezintă cu niscaiva influiensări vechi și noi din cadrul tuturor facultăților (medicină, farmacie, moașe și dentară). Treaba lor era să facă un fel de chiu end ei (Q&A) și să ne vorbească despre experiența lor, a tuturor, ca oameni aleși si inițiați, pardon, studenți la medicină.

Cine a avut răbdare să urmărească așa ceva, chapeau! Eu am început cu și m-am oprit la miss Mara, care, întrebată deloc întâmplător ce-i cu materia (fantomă) "Activități practice" la Facultatea de Medicină (și nu la Litere, de exemplu), a iegzplicat frumos că: (minutul 0:47) "Din păcate, partea practică este mai puțin exploatată [...]".

Intenționat sau nu, miss Mara a folosit corect cuvântul "exploatare". Facultatea nu exploatează partea practică. Se asigură că o fac, în schimb, asociațiile de studenți, niște medici și câteva centre de simulare apărute ca ciupercile după ploaie. Toți cer, în medie, câte o sutică, două pentru diverse workshop-uri ai căror traineri se pogoară din Muntele Olimp să îi învețe pe cei 99 de erudiți supuși ai templului lucruri practice de baza bazei, cum ar fi să bage ața în ac pentru o sutură și altele. Ar fi câteva și gratis, dar se pot număra pe degetele de la o mână și puțini studenți reușesc să prindă un loc.

Știu că v-am plictisit cu laitmotivul ăsta, da' n-am ce să fac. 70 de mii de euro. Vă vin și vouă idei de afaceri? Mie da. Cum ar fi afacerea aia funny pe care ar face-o facultatea dacă ar integra primul ajutor, suturi, injecții etc. obligatoriu în curricula. Foarte tare m-ar amuza să știu că toți studenții la medicină dintr-o generație ar ieși din facultate cu niște abilități practice importante și că nu și-ar mai face griji despre viitorul lor ca doctori. #thefuturedependsonwhatwedointhepresent

Legat de următoarea situație, era cât pe ce să-mi sară toate capacele, dar nu am reușit decât să izbucnesc într-un râs isteric pentru câteva minute. Râsul face bine, dar aici e de plâns, de fapt. Mă uit la urmatorul poster sub care scrie:

Inocenții ar spune: "da uite măi că le-a cerut și lor părerea, le pasă de problemele studenților cu dizabilități". Cui? Cui i-a cerut părerea? Știți voi de un student al UFO-CD în scaun cu rotile, așa cum arată în poster? Din păcate, nici în cele mai ude visuri ale sale nu s-ar vedea în laboratoarele de fiziologie. De ce? Că-s la etajul 1. Aș zice că l-ar urca colegii, dar ce te faci când ai aproape numai studente? Dar stați așa că e groasă. Scări sunt și la intrare și peste tot. Nu există o (1) rampă sau un (1) lift nicăieri pentru că nici nu ar avea cum. Cu cârje am mai văzut studenți și e crunt. Totuși, poate greșesc. Vă permit să aruncați cu roșii virtuale în articol în cazul în care spun minciuni. Revenind, vă repet, 70 de mii de euro. Parcă sună altfel acum, nu? Cum o fi să ceri părerea unor oameni care ar trebui să dea UFO-CD-ul în judecată, pentru un raport absurd, pentru 70 de mii de euro? #mentalhealthforall

În final, dacă e să pun problema buzunarelor în care au ajuns cei 70 000 EUR, n-aș ști ce să vă spun. N-ar fi vorba nici de cei 15 sclavi complici la ignoranță, nici de influiensări, nici de Centru', ci doar de lăcomia desăvârșită a instituției. UFO-CD își insultă nestingherit studenții, printre altele, tocmai prin toată grija închipuită pe care le-o poartă pentru psihicul lor, schilodit și înjosit, la origini, chiar de asemenea ridiculozități.

Deci, UFO-uri din țară, ia să luați și voi exemplu de la UFO-CD. Ce-i cu atâta depresie și suiciduri? Cum adică n-aveți și voi șapte zeci de mii de euro să vă arătați grija și cât vă pasă? Ați face bine să aveți, se pot întâmpla atâtea nenorociri, vreți să vă fie stricată imaginea?

Doamne, bine că a făcut UFO-CD ceva, că mi-e și frică să mă gândesc ce se alegea din atâta sănătate mintală șubredă în rândul studenților. Dacă Doamne ferește apărea o schimbare reală în bine a sistemului universitar medicinist, care prin tot ce face doar bagă sub preș problemele pe care le are? Interzis așa ceva, ditto!



**** Nu știu de ce ați simți nevoia să vă pierdeți timpul cu așa ceva, dar dacă v-ar mânca vreodată să îmi scrieți, o puteți face la adresa de email: thesillymedstudent@gmail.com. Bârfele au mereu prioritate.****

Postări populare de pe acest blog

Câteva idei surde despre practica de vară în UMFCD-ul orb

Medical School is Ghetto